?……

ce minune se-ntampla cu noi
ce lumina ne duce-napoi
cat de drepti putem fi cat traim
cat regret avem cand murim
din ce lemn e patul lui Procust
si de ce l-a creat atat de ingust
de ce e atat de putina iubire-ntre noi
cand viata-i mai scurta decat cea de-apoi
de ce doar copacii mor in picioare
de ce sunt fulgere frumoase pe mare
de ce macii-s prea rosii si nu pot fi gri
de ce nu umblam goi pe strazile pustii
de ce oamenii nu au toti ochi albastri
de ce nu putem trai o viata sihastri
de ce ma tot intreb si de ce scormonesc
sa aflu sa stiu sa nu ma pacalesc

sorina/dec/2013

*poezie fara semne de punctuatie

IMG_0049

Remember !

Beloved.. Remember …Love without clinging ..Give without demanding .. Receive without possessing ..Perceive without projecting.. Witness without judging.. Focus without tension.. Work without strain ..Relax without laziness ..Play without competing.. Enjoy without craving …Reflect without imagining …Serve without demonstrating… Surrender without hesitating.. Challenge without dominating …Meditate without identity… Correct without blaming ..Overcome without pride …Master without enslaving… Laugh without cynicism …Cry without pity… Confront without hatred… Guide without superiority ….Enter without self-importance …Depart without regret ….Live without arrogance… Exist without self-image… Awaken to the Real..
Be one with God !

Am devenit o “fantoşă” docilă….

A purta mască, dincolo de dovada de disciplină cu care respecți o obligaţie colectivă, înseamnă candoarea de a recunoaşte că ai fost tras pe sfoară. 🙂

Simbolul moral al măşii depăşeşte în însemnătate rolul ei medical. Masca îţi ia fizionomia, îţi şterge expresia facială. În fiecare zi, în magazinul în care lucrez , mă întîmpină acelaşi vodevil de botniţe tăcute, din spatele cărora mă privesc cîteva perechi de ochi căscaţi a suspiciune. Momîi reduse la tăcere, a căror faţă şi-a pierdut virtutea expresiei, nişte mameluci ai căror ochi sticlesc a mirare contrariată.

Oamenilor li s-a luat faţa şi li s-a dat o cîrpă cu două găici spre a-şi atîrna de urechi patrafirul ascultării.

Am ajuns să ne ducem masca cu smerenia cu care alţii îşi duceau în trecut crucea. Dictonul „in hoc signo vinces“ („sub acest semn vei învinge“) s-a preschimbat în opusul lui. Masca e semnul sub al cărui augur victoria spiritului este exclusă.

Masca te acoperă …golindu-te lăuntric…îţi dă uniforma unei pînze care îţi absoarbe chipul, furîndu-ţi identitatea. Cu mască, omul nu mai are „coeficient de mutră“. E o paţachină searbădă privind găunos la mulajul de cîrpă al altei paţachine serbede. Dispare farafastîcul de facies personal, şi în loc de chipul unei persoane inconfundabile prin tresăririle mimicii….privirea ţi se loveşte de un zid de moacă inertă…gura e înlocuită cu botul…obrajii devin invizibili…. pomeţii aşijderea.
MIMICA MOARE.
Nici vorbă de mişcarea buzelor, de schiţarea unei grimase, sau de raza unui surîs. Chiar dacă mă strîmb, celălat nu bănuiește biciul de dezgust cu care îl plesnesc.
O identitate goală, fără trăsături personale, priveşte o altă identitate goală.
Uniforma întîmpină uniforma, ochii se uită printr-o fantă la o altă fantă, fără sprijinul de sugestie al mesajului facial.

Cît de mult seamănă această   măscăreală cu cea impusă de uniformizarea comunistă….

Cu cît masca e mai largă cu atît gradul de depersonalizare creşte. Nu doar identitatea ţi se spulberă sub acoperămîntul cîrpei profilactice, dar nuanţele sufletului se aplatizează din lipsa ecoului fizionomic. Cînd nu mai poţi citi pe faţa celuilalt efectul prezenţei tale, renunţi la dorinţa de a-i face impresie.

Unde lipseşte reacţiunea, acţiunea îşi pierde aplombul. Încetezi de a mai face pe cabotinul, de a-ţi epata semenul, într-un cuvînt… de a-l influenţa…fiincă masca e precum o platoşă ecranînd răbufnirea feţei. Ţi se stinge pofta a-ţi juca rolul de actor citadin. Dacă toţi suntem nişte ipocriţi tremurînd de nerăbdarea de a ne influenţa cît mai adînc semenii, atunci masca ne-a pus capac. Mie cel puţin mi-a spulberat pofta histrionică. Sub paravanul mat al lipsei de reacţie fizionomică, fineţea trăirilor se şterge. Afectele rămîn zăvorîte, nu mai izbucnesc pe chip, iar comunicarea sufletească slăbeşte.

Şi încetul cu încetul te stingi.
Previi molima în afară şi provoci deşertarea în interior.
Presimt că, după o lună de purtat masca, îmi voi pierde jocul de lumini şi umbre ce dau sarea şi piperul fizionomiei. În plus, îmi voi pierde putinţa de a prefira tente sufleteşti. Voi fi apatic şi liniştit, ca o baltă stătută după o ploaie lungă cît molima de care nu mai scap.

Grecii jucau teatru cu mască, iar Epicur avea drept maximă de conduită „Trăieşte ascuns!”….îndemnîndu-şi semenii să se ferească cît mai mult de agora, în a cărei îmbulzire vedeau sursa tuturor relelor. Pînă şi Descartes se dădea în vînt după Larvatus prodeo! („ies în lume cu mască“). Ba chiar Nietzsche, în Dincolo de bine şi rău, afirmă că „alles, was tief ist, liebt die Maske“ (tot ce este adînc iubeşte masca).

Dar ceea ce la francez era o figură de stil prin care îşi apăra secretul gîndurilor, la noi e un mijloc de a justifica absenţa lor…ceea ce la Nietzsche era prinderea într-o expresie lapidată a ideii că… pentru a nu fi omorîţi de prostime, gînditorii trebuie adesea să-şi ascundă gîndurile, la noi e o formulă fără sens…în ochii noştri, tot ce este superficial iubeşte masca.
Ceea ce la epicureici era normă de conduită spre atingerea calmului, la noi e consecinţa comunicării rupte. Trăim ascuns fiindcă nu avem încotro. Trăim ascuns fiindcă nu mai comunicăm, iar de la un moment dat încolo ….vom trăi ascuns din cauza vidului interior. În acest caz, chiar dacă va acoperi, masca nu va mai ascunde nimic, pentru simplul fapt că nu va mai avea ce să ascundă.

Masca nu e un remediu la sociabilitatea greţoasă, ci un catalizator al deşertării lăuntrice. La sfîrşit, cînd ni se va cere să ne dăm joc masca, nu vom mai fi în stare…lipită pînă la contopire de pielea obrazului, masca va fi indispensabilă….va fi patrafirul ascultării pe un obraz în spatele căruia nu va mai tresări nimic.

Să vreau să-mi dau jos masca, nu voi mai putea.

Voi fi ca Jim Carrey, în filmul omonim…o mască absorbindu-mi fiinţa pînă la confiscare totală.

Cu singura deosebire că masca mea va fi inertă ca o piatră, inexpresivă ca lemnul. Voi fi doar o “fantoşă” docilă….

The-Mask[1]

 

Relax…

Ai menținut canalele  deschise, ți-ai recunoscut sentimentele si le-ai acceptat, ai facut totul ca să permiți acestui fluviu de emoții si sentimente sa curga intre tine si persoana iubită. Ca să existe un schimb de energie intre voi. Dar celalalt refuză sa se exprime, nu iti arată nimic din ce simte, nu poate merge mai departe atata vreme cât opune rezistență schimbării. Pe termen lung, aceste energii care sunt blocate se vor transforma in pesimism, lipsa curajului, sentimentul ca nimic nu are sens si in final, depresie.
Poate ca cel care a dat prea mult până acum a obosit.
Este momentul sa te retragi, da-i mintii tale o pauza si nu te lupta cu nevoia de tăcere. Marea devine nemișcata. Intuitiv vei ști sa ajungi la tine prin relaxare, solitudine si contemplare…deci…RELAX 🙂

(eu la malul Marii Negre, acum cativa ani)

_0284b

Daca ai ghici….

If you’d guess

If you’d guess all I can wish for you
I’ll attach into your hair
Garland of suns sprinkled with flowers.
Try to smile without deceive yourself
And to wish for you
An easy thing, because it is passing.
If you take a drop of rain
In your palm, you’ll see
That is not so hard to hope,
Steal a ray of light,
Try to believe in it
And rise your forehead to sky!
If you’d guess all I can wish for you
I’ll attach into your hair
Garland of suns sprinkled with flowers.
Try to smile without deceive yourself
And to wish for you
An easy thing, because it is passing.
Take a drop of happiness
From a corner of sky
Your eyes mirror in it.
Take a butterfly from sun,
Put it in your hair
Near an apple  wreath.